
Cheia 20 – Prezentul – 20 Iulie 2024
Deci, da 🤣…
Așa că… dacă nu ACUM, atunci când?
O să încep să vă las aici, din când în când, gândurile mele, așa cum a fost odată. Mai asumat și mai responsabil decât atunci, pentru cine are nevoie de aceste împărtășiri. Atât cât simt. ❤️
Nu simt să fac o epopee despre suferințele mele și nici nu aștept ofrande. Simt să împărtășesc niște conștientizări uriașe pe care le-am avut, în speranța că la un moment dat vor fi de ajutor cuiva.
Pentru că acum suferința o văd altfel: ca pe o binecuvântare.
Am fost foarte emoționată când am văzut feedback-ul pozitiv al primei mele postări, căci nu mă așteptam la el. De data asta nu am avut așteptări, deși înainte eram într-o vânătoare de like-uri.
Acum am simțit că asta trebuie să fac și, mamă, ce plăcut surprinsă am fost!
Mi-a fost și îmi este puțin teamă să nu șochez și m-am întrebat cât de adânc e cazul să merg cu împărtășirile mele, dar vă rog, dacă aveți feedback, să-mi scrieți.
Legat de trăirile voastre: dacă simțiți și mișcă ceva acolo când citiți… mulțumesc 🙏
