Pentru cine credea că numărul 13 este un număr cu ghinion, iată, Cheia 13 (activă acum în Pământ) vine să ne spună că nu este chiar așa. Pentru că, la nivel de Siddhi, avem de-a face cu darul Empatiei.

Eu am Cheia 13 în Evoluție (adică ceea ce mă face pe mine să evoluez) și este o energie extrem de familiară pentru mine. De ce? Pentru că toată viața mea am fost „Ascultătorul” grupului. În Human Design, Cheia 13 este Poarta Ascultătorului.

De mică, peste tot pe unde am fost, am fost cea pe al cărei umăr s-au odihnit cei din jur. Și și-au spus oful. Și la mine se simțea atât de natural, deși abia acum, aproape de 40 de ani, înțeleg că pur și simplu așa sunt eu. E scris în harta mea. Nu am știut până acum de ce. Pentru că oamenii simt energia ta.

Dar, pentru a fi un „bun ascultător”, este necesar ca umbrele tale să nu intervină în discuție. Și este foarte interesant că acum este și Mercur retrograd în Leu, Mercur retrograd care „bușește” orice tip de comunicare care nu se naște din autenticitate. Aici am mai povestit și nu mai revin.

Adică? Adică, spre exemplu, dacă vine cineva și îți spune: „Am nevoie de timp”, tu ți-o iei razna pe abandon / respingere și te gândești: „Nu mai vrea să mă vadă”.

Ascultarea se face cu toate simțurile tale. Nu poți auzi cu adevărat pe cineva dacă intervine TRECUTUL tău și nu reușești să citești printre rânduri. Printre gesturi. Prin energie.

Și, ca să poți face asta, trebuie, desigur, să fii tu foarte conectat la simțurile tale. Adică să accepți emoția. Să vezi și să îmbrățișezi durerea. Și bucuria. Și să fii întreg.

Și atunci când asculți, dacă nu îți folosești toate simțurile, poate să intervină o discrepanță. Care te duce în povești și îți bușește stima de sine.

„Oare fac eu ceva greșit?”
„Oare este adevărat ce simt?”

Și m-am uitat așa în urmă, pentru că abia acum am înțeles că tot Cheia 13 citește în semne, în gesturi, dar mai ales în iluzii, atunci când nu ești profund aliniat cu tot ceea ce ești.

Și, la un nivel și mai profund, cumva se face separarea între ceea ce-ți spune inima și ceea ce-ți spune sufletul. Lucru foarte greu de discernut în zilele noastre, când mintea ne conduce viața, iar sufletul are o voce mică, mică, aproape imposibil de auzit.

Dacă continui să spui că viața e de kkt, ea chiar așa o să fie. Dar viața e frumoasă, așa cum e ea. Roz cu buline, cum îmi place mie să spun.

Și azi mi-am făcut un cadou roz și mi-am dat voie să fiu și copil, în puterea mea, fără să mă mai tem de ridicol.

Am spus într-un articol precedent că iubesc această Cheie 13 nu numai pentru că am fost acel „umăr” și mi-a venit natural, dar iubesc oamenii și iubesc să îi ascult. Și văd dincolo de cuvinte. O grimasă, un gest, o energie, ceva ce te dă de gol.

Și această vulnerabilitate a oamenilor, simpla lor umanitate, în toată vulnerabilitatea ei, este fascinantă. Și vezi cât sunt de frumoși oamenii, dincolo de umbrele lor.

Desigur, aici este deopotrivă o binecuvântare și un blestem, pentru că riști să disociezi și să refuzi să vezi anumite „red flags”, fiind în incapacitate de a integra faptul că oamenii sunt, în definitiv, și lumină, și întuneric. Și apoi ți-o iei 😁.

Sau că, pe lângă întuneric, mai au și lumină. Și am avut această „bubă” de a separa oamenii de întunericul lor, deși este ceea ce este.

Ce înseamnă pentru mine „a discerne”, ca dar al Cheii 13:

– A discerne ce este al meu și ce nu
– A discerne vocea minții de vocea inimii
– A discerne adevărul de iluzie
– A discerne binele de rău
(și aici este o discuție foarte lungă, pentru că, pe parcursul călătoriei spre interior, realizezi de multe ori că ceea ce credeai tu că e „bine” ți-a făcut, în repetate rânduri, „rău”)

Foarte multă vreme am crezut că empatia este faptul că atunci când plângi tu, plâng și eu. Când râzi tu, râd și eu. Dar nu am știut niciodată că este mai mult de atât.

Când cineva îți povestește ceva și tu plângi, se întâmplă pentru că atinge o parte din tine pe care tu refuzai să o vezi. Și începi să o simți. Și asta vindecă. Pentru că te simți văzut.

Când vezi un film, asculți o melodie, cineva îți povestește ceva și te emoționezi foarte tare, ascultă cu atenție dincolo de ceea ce se aude cu urechea. Ascultă cu sufletul și vezi ce anume din tine se cere auzit. Care parte din tine strigă cu disperare la tine să te întorci la ea.

Revenind la Empatie, așa cum spuneam, aceasta este mai mult de atât. Empatia este a crea acel spațiu pentru ca cel din fața ta să-și exprime emoțiile. Într-un mod sănătos.

Și de a sta în puterea ta, fără să mai fugi.

Și termenul acesta de a „ține spațiu” este ceva la care contemplez foarte mult în ultima vreme. Pentru că a aduce darul Empatiei în lume, de a ține spațiu, presupune să poți să ții întâi tu spațiu pentru tine și să îți simți emoția. Să poți să o conții. Să nu mai fugi de tine.

Să îi spui: TE VĂD. EȘTI O PARTE DIN MINE.

Să o îmbrățișezi și să o primești. Iar asta te face întreg.

Am început să citesc acum ceea ce am aflat recent că este un fel de manual al Sistemului Familial Intern (adică al acestui model de lucru pe care îl folosesc eu – cel cu părțile din mine) și mi se pare fascinant.

Și văd cum, mereu și mereu, acea parte din noi furioasă încearcă doar să ne țină în siguranță. Și atunci o iei în brațe. Și îi spui: „S-a terminat. Acum te poți odihni. Îți mulțumesc că m-ai ținut în viață.” ❤️

Și Ascultarea merge și mai departe, atunci când începi să asculți Universul. Să auzi cum îți șoptește. Prin semne, simboluri, sincronicități.

Pentru că sufletul tău deja știe.

Și doar recent am priceput de ce îmi este atât de ușor să mă conectez cu semnele pe care le primesc. O oră fixă. O persoană care vine și-mi vorbește despre ceva ce am gândit mai devreme. O oglindă care mi se pune în față în anumite momente. Ca să mă întorc mereu și mereu în interiorul meu.

As above, so below.
As the Universe, so the Soul.
As within, so without. 😘

Când poți să conții bucuria și tristețea deopotrivă, fără să mai ieși din tine (să te înfurii, să fugi, să plângi etc.), abia atunci ești PREZENT cu adevărat în viața ta.

Să ne fie de folos 🙏