A fost oarecum amuzant așa. S-a încheiat acum 2 zile. Când am văzut harta momentului, m-am distrat puțin, pentru că am înțeles exact cum și de ce am deraiat puțin de la traseul meu.

Pentru că acel „stau în puterea mea” a început puțin să intre în orgoliu și să se certe cu Doamne Doamne. Să-I arate că știu eu mai bine.

Și asta e și „problema” cu manifestarea. Pentru că, dacă nu ești super conectat cu sursa divină permanent, o să ți-o iei în freză.

Și aveam așa planificat tot restul anului. Și Doamne Doamne mi-a pus o mare frână. Și mi-a dat un șut în fund direct la mare cu copilașii mei. 1 biped, 2 patrupede.

Și azi am înțeles și de ce mica mea crizuță existențială: pentru că a intrat în Soare Cheia 40, care anunță burnout-ul. La mine a fost un burnout spiritual.

Dacă sunt maestră la ceva, atunci vă spun cu mâna pe inimă că asta este burnout-ul. De orice tip 🤣.

Cheia 40 pune frână și spune:
„Prietene, iar ai uitat că nu ești singur? Că mai e și Doamne Doamne pe aici?”

Și așa de bine le-a așezat, de fapt, încât mâine plec în vacanță cu familia. Mulțumesc lui Dumnezeu că, de data asta, a fost cu vacanță și nu cu probleme medicale nasoale, ca altă dată.

Și, ca o paranteză, orgoliul spiritual este, cred, poate cel mai pervers dintre toate 🤣.

V-am mai zis că povestea Richard că el a descoperit 18 tipuri de orgoliu spiritual.

Orgoliul spiritual oscilează între „mă fac mic ca să nu supăr” și… dacă mă fac mic ca să nu supăr, înseamnă că deja mă cred mai mare ca cel din fața mea 🤔. E dată naibii asta. Încă o procesez și eu.

Și vreau așa să vă spun că, dacă vreodată simțiți că bat câmpii și ceea ce citiți nu e pentru voi, poate chiar nu e pentru voi.

Pentru că noi, oamenii, avem procese diferite și fiecare trăiește diferit, un layer diferit, și riști să fii derutat.

Uneori e bine să-ți închizi urechile la exterior, dar nu și față de Doamne Doamne. De aceea este bun discernământul, pentru a vedea mereu și mereu ce este pentru noi.

Pentru că ispite sunt la tot pasul și trebuie să vezi ce alegi. Și mereu să alegi conștient.

Și când integrezi frica, straturile devin din ce în ce mai subtile. Adică le vezi din ce în ce mai greu. Și este tot mai fin să-ți dai seama din ce motivație faci lucrurile.

Așa că ieri Doamne Doamne mi-a pus un mare STOP, așa cum spuneam.

Ieri am fost epuizată. Atât de epuizată încât am avut spatele foarte tensionat.

Iar azi am avut un moment în care am stat pe terasă. Nu-mi amintesc exact ce am făcut, dar am simțit imediat că mi se detensionează tot corpul.

Începând de la Ajna, care aproape că mi-a luat foc zilele trecute, până în toți mușchii. A fost magic. Pur și simplu am simțit cum se relaxează tot.

Nu am reușit să păstrez starea decât pentru câteva momente, însă a fost foarte interesant.

Și m-am tot observat zilele acestea cât de mult controlam lucruri.

Începând de la faptul că am primit o ofertă de retreat în Tenerife, unde mă interesa fix să întâlnesc delfini, dar voiam foarte tare să merg și cu familia.

Nu se lega de nicio culoare să fac doar asta și am lăsat-o baltă. Ca mai apoi să aflu că pot, luni acum, să merg la delfini cu familia în Sicilia.

Și uite-mă pe mine cerându-I lui Doamne Doamne o vizită la delfini, cum El încerca să mi-o dea aproape „mâine”, iar eu mă încăpățânam să fie în ianuarie.

Din ciclul: Tu vrei o floare și Doamne Doamne vrea să-ți dea un buchet ❤️.

Și am ascultat, în urmă cu puțin timp, contemplarea lui Richard și povestea cum Cheia 40 este despre SURRENDER. A te lăsa în mâinile vieții cu încredere.

Și mă uit în spate câtă vreme am uitat să mă mai bucur și de viață, ocupată fiind să „mă repar”.

Și am ajuns la concluzia că nu e nimic de reparat, pentru că totul e perfect așa cum este. Desigur, dacă îți dai voie să simți și nu forțezi.

Masculinul distorsionat, bată-l vina.

Și încep să înțeleg ce înseamnă Divine Timing (Timpul Divin), în care, cu cât forțezi, cu atât te îndepărtezi mai tare de ceea ce îți dorești cel mai mult.

Eu am Cheia 54 – Orgoliul spiritual. Care te face să crezi că le știi tu pe toate (Lăcomia).

Și El îți spune: „Nu pe aici.”

Tu te superi și, pentru câteva momente, îți pierzi credința.

Și de multe ori m-am certat cu El și mi-a arătat că-s mică și proastă. Dar o face așa, mereu, într-un mod amuzant:
„Uite ce ușor era ce voiai tu și tu te încăpățânezi să nu primești.”

Și da, ăsta e adevărul. Când te încăpățânezi să îți arăți tu că poți, încetinești procesul. Și trebuie să încetinești, că apoi ajungi la burnout 🤷‍♀️.

Lifelong journey.

Să sperăm că la anul, pe vremea asta, voi fi reușit să învăț ceva din această experiență. Pentru că nu o dată m-am supărat rău de tot și, pe urmă, am mai primit o șansă.

Mult mai repede decât mă așteptam eu.

Să ne fie de folos 🙏❤️