Cu 6-7 ani în urmă, scriam un articol care se numea “Eva a mușcat prima din măr”. Mă refeream atunci la pasajul biblic din Grădina Edenului, însă răstălmăcit de mâna mea neconectată cu inima, ci doar cu mintea.

Atunci vorbeam despre faptul că da, Eva a mușcat prima din mărul cunoașterii, dintr-o zonă de EGO. Credeam că sunt un rar specimen care trăiește din suflet, dar am aflat pe parcurs că eram exact opusul: nu din iubire, ci din frică.

De ce spun toate astea? Pentru că acum, cu ani mai târziu, citesc peste tot despre trezirea Divinului Feminin. Aceasta nu mai vine din cap, ci din inimă. Nu mai intră în competiție, nu mai vrea să fie “mai bună”, nu mai judecă. Doar ESTE.

Și cumva o văd ca pe o premoniție neclară a mea din trecut: Eva mușcă din nou din mărul Cunoașterii, dar acum cu deschidere, să trăim, să iubim, să simțim, să vedem altfel decât până acum, cum spune Georgiana, unul dintre mentorii mei.

Ce zic spiritualiștii? Mai întâi se trezește Divinul Feminin, pe rând, în femei și în bărbați. Apoi Divinul Masculin, puțin mai târziu, într-o perfectă ordine.

Fiecare este invitat să privească în propriul suflet, să vadă dacă ce simte se aliniază cu mintea și să pornească propria Judecată de Apoi: aleg mintea? Aleg sufletul? Sau pot să le folosesc pe amândouă împreună, în armonie?

Aceasta vine după un moment complex de Turn, despre care v-am mai povestit: tot ce știam și tot ceea ce am fost învățat începe să se prăbușească pentru a construi un fundament solid bazat pe adevărul propriu.

Este o perioadă de confuzie, introspecție, judecată și critică față de noi înșine. Momentul 0: când ajungem jos de tot și realizăm că de acolo nu mai putem decât să urcăm.

Toate acestea coincid cu mișcări planetare rare, furtuni solare puternice, creșterea vibrației Pământului, lună nouă, lună căpșunie și alte energii care ne oferă claritate.

Ultima sută de metri vine cu Mercur retrograd în Leu, o invitație profundă la închiderea vechilor povești și cicluri care nu ne mai servesc. Întrebarea cheie: Cine sunt eu?

Intuitiv, în ultima vreme, îmi apare șarpele ca animal de putere. Îl văd cum se târăște și-și dă jos, treptat, câte un strat de piele moartă.

“Șarpele: Mamă a Apelor; arhetipul vindecătorului, în multe din culturile lumii; cel care ne învață cum să ne lepădăm de trecutul nostru personal, așa după cum șarpele se leapădă de piele, prin năpârlire – forța vitală primordială, cel care sapă adânc, foarte adânc – care cunoaște căile care duc spre cele mai tainice locuri ale ființei noastre – cel care pășește în propria-i frumusețe pe pântecele Mamei – Cel care cunoaște calea întoarsă către Grădină, către locul inocenței.”

Intuitiv, în ultima vreme, îmi apare șarpele ca animal de putere. Îl văd cum se târăște și-și dă jos, treptat, câte un strat de piele moartă.

“Șarpele: Mamă a Apelor; arhetipul vindecătorului, în multe din culturile lumii; cel care ne învață cum să ne lepădăm de trecutul nostru personal, așa după cum șarpele se leapădă de piele, prin năpârlire – forța vitală primordială, cel care sapă adânc, foarte adânc – care cunoaște căile care duc spre cele mai tainice locuri ale ființei noastre – cel care pășește în propria-i frumusețe pe pântecele Mamei – Cel care cunoaște calea întoarsă către Grădină, către locul inocenței.”